Ambasada Romaniei in Qatar



Go to content

Sectorul bancar

Despre Qatar > Mediul de afaceri

Sectorul bancar

Banca Centrala a Qatarului

BCQ actioneaza ca agentul guvernului care controleaza politica monetara a tarii si monitorizeaza sistemul bancar comercial. Banca administreaza de asemenea relatiile tarii cu agentiile financiare internationale, actioneaza ca un bancher al statului si emite bancnotele si monedele nationale. Banca supravegheaza activitatea bancilor locale si straine din Qatar, verificand conformitatea activitatii lor cu standardele promulgate de ea, care sunt in conformitate cu Standardele de Raportare Financiara Internationala.

Incepand cu anul 2000 BCQ a impus bancilor comerciale mentinerea unei rezerve minime de lichiditati de 2,75% din totalul depozitelor.

Bancile comerciale

Qatarul are o retea bine structurata de banci locale si filiale ale unor banci straine care asigura intreaga gama de servicii bancare.

In Qatar opereaza, la nivelul trimestrului III/2008, 17 banci comerciale si trei banci islamice. Sectorul este dominat de Banca Nationala a Qatarului, al carui capital este in proportie de 50% de stat.

In august 1997, si-a inceput activitatea Banca de Dezvoltare Industriala a Qatarului, care finanteaza activitatile firmelor industriale mici si mijlocii promovate de patronii qatarezi. Banca ofera credite pentru proiecte, practicand dobanzi subventionate.

Bancile straine care opereaza in Qatar sunt: HSBC, Arab Bank, BNP Paribas, Standarg Chartered, United Bank, Mashreq Bank si Bank Saderat Iran.

Anul 2007 a marcat aspecte de interes in domeniu dominate de extinderea a multora dintre bancile qatareze in exteriorul tari atat prin filiale cat si prin birouri de reprezentare. Principalele zone vizate sunt Asia si Orientul Mijlociu insa si Europa incepe sa devina atractiva; in ceea ce priveste Romania, Doha Bank a deschis, in primul trimestru al anului 2008, un birou de reprezentare la Bucuresti urmand sa il transforme in filiala in perioada viitoare.

Sistemul bancar islamic

Acest sistem bancar este bine reprezentat in Qatar. El finanteaza proiecte specifice sau tranzactii in spiritul Legii Islamice (Sharia). Potrivit acestei legi, dobanda este interzisa iar finantarea tranzactiilor comerciale este promovata pe baza impartirii profitului (sau pierderilor). Exista trei banci islamice in Qatar si un numar de case de finantare islamica.

Unitati bancare offshore

Legea nr. 19/1997 permite infiintarea in Qatar a filialelor unor banci straine.

BCQ, dupa obtinerea aprobarii Consiliului de Ministri, poate emite licente bancilor nationale sau straine pentru antamarea de activitati bancare offshore. Acestea nu pot opera depozite de la cetateni sau rezidenti in Qatar, dar poate accepta depozite si poate gestiona investitii pentru corporatii, institutii publice si pentru sectorul privat, daca aceste activitati sunt considerate a fi benefice dezvoltarii industriale sau de natura a facilita desfasurarea unor tranzactii bancare specifice.

Capitalul minim pe actiuni solicitat pentru deschiderea unor unitati bancare offshore este de 20 milioane riali pentru bancile qatareze si de 10 milioane riali pentru bancile straine.

Bursa de valori Doha (Doha Security Market – DSM)

Bursa de valori din Doha a inceput sa opereze in mai 1997, listand actiunile companiilor de stat pe actiuni. In prezent sunt inregistrate la bursa 43 de companii din domeniile bancar, al asigurarilor, industrial si al serviciilor. Pentru a putea fi inscrisa la DSM, o companie trebuie sa aiba cel putin 100 de actionari si un capital minim de 10 milioane QR, din care trebuie platiti pe loc cel putin 50%. Companiile inregistrate trebuie sa publice anual rezultatele controlului financiar, precum si un raport la sase luni.

Opt brokeri au primit licenta de a tranzactiona actiuni la bursa, intre acestia numarandu-se si patru banci (inclusiv Banca Nationala a Qatarului). S-au luat masuri cu scopul de a asigura transparenta efectiva si monitorizarea fluctuatiilor preturilor. In august 1998, dezvoltarea tehnologica a permis DSM centralizarea electronica a inregistrarilor, precum si cliringul electronic. De asemenea, la inceputul anului 2002, a fost pus in functiune sistemul de tranzactionare electronic, acesta facilitand legaturile DSM cu celelalte burse din zona Golfului.

Ca rezultat al unui amendament la Legea Companiilor Comerciale Qatareze, intrat in vigoare la 18 iulie 1998, companiile qatareze cu capital mixt sunt obligate sa-si imparta capitalul de actiuni in parti egale, valoarea nominala a unei actiuni fiind de 10 QR si nu in parti egale in care valoarea unei actiuni sa fie nu mai mult de 1000 QR si mai putin de 100 QR, cum a fost cazul inaintea aparitiei acestui amendament.

Incepand cu aprilie 2005 strainii rezidenti in Qatar au dreptul sa tranzactioneze la bursa din Doha intr-un volum de maxim 25% din totalul actiunilor oricareia din firmele listate. De notat si faprtul ca DSM este singura bursa din GCC care permite strainilor tranzactionari la toate companiile inscrise.

Volumul tranzactionarii in prima jumatate a anului 2008 a fost de 28,2 miliarde USD.

Compania privatizata Q-TEL a fost inregistrata in ianuarie 1999. In iulie 1999, Q-TEL a devenit prima companie qatareza si a doua din zona Golfului care a fost inregistrata la Bursa de la Londra (London Stock Exchange).

Investitiile externe

Qatarul considera binevenita participarea externa in societati mixte prin furnizarea sau transfer de tehnologie, servicii de marketing si capital social. Initiativele guvernamentale de atragere a fluxului de capital extern in interiorul tarii pot fi atribuite stimularii investitiilor. Angajamentul Qatarului in aceasta directie s-a vazut si mai mult prin punerea in aplicare a Legii investitiilor externe (Legea 13/2000).

La 12 ianuarie 2005, Qatarul a anuntat aplicarea unei serii de amendamente anumitor prevederi ale acestei legi, in sensul permiterii investitorilor neqatarezi sa posede nu mai mult de 25% din actiunile ce sunt cotate la Bursa din Doha.

Se estimeaza ca masura va duce la cresterea valorii actiunilor de pe piata bursiera, prin cresterea cererii de actiuni si la activizarea acesteia.

Transfer liber

O companie pe actiuni (capital mixt) este obligata sa transfere o suma egala cu 10% din profitul ei anual intr-un depozit pana cand aceasta suma ajunge cel putin 50% din capitalul platit. Aceasta cerinta legala reprezinta singura restrictie pentru o participare externa intr-o companie cu capital mixt care intentioneaza sa-si trimita tot profitul anual obtinut in Qatar inapoi la compania din tara de origine. Capitalul social, imprumuturile si toate veniturile (profitul) obtinute in Qatar se pot transfera gratuit. Nu exista restrictii asupra schimbului valutar.

Participarea straina

Strainii, fie persoane fizice sau corporatii, nu au voie sa importe in Qatar bunuri si servicii in nume personal; trebuie sa isi vanda bunurile unui agent qatarez sau unui distribuitor care le va vinde pe plan local. Personalul trebuie sa fie angajat in numele agentului qatarez, pe al carui nume trebuie semnate toate ofertele si contractele. Legea Agentilor Comerciali, Legea nr. 8, a intrat in vigoare in 2002, anuland prevederile Legii nr. 4 din 1986.

Principalele prevederi ale noii legi sunt:

* Comerciantii inregistrati in registrul de importuri au permisiunea de a importa bunuri prevazute in acordurile de agentie, supuse aprobarii Ministerului Economiei si Comertului;
* Agentul Comercial are dreptul la un comision stabilit de Ministerul Economiei si Comertului, care nu va fi mai mare de 5% din valoarea bunurilor importate pentru comercializare;
* Departamentul de Afaceri Comerciale din Ministerul Economiei si Comertului va mentine un registru de inregistrare/evidenta a Agentilor Comerciali;
* Agentiile se limiteaza la persoane qatareze sau la firme aflate in proprietate exclusiv qatareza;
* Acordul de Agentie poate fi incheiat pe o perioada limitata sau nelimitata. In cazul unui acord pe o perioade limitata, Agentia va expira odata cu expirarea termenului respectiv, cu exceptia cazului in care partile convin asupra reinnoirii acordului. In cazul unui acord de Agentie pe termen nelimitat, cu exceptia cazului in care ambele parti sunt de acord cu terminarea sa, acesta poate fi anulat numai de o autoritate insarcinata a reglementa astfel de dispute;
* Agentilor Comerciali si Furnizorilor externi le revine obligatia de a le asigura consumatorilor piese de schimb si facilitatile de intretinere necesare (ateliere) pentru produsele acoperite de Agentie;
* Tribunalele statului Qatar vor avea competenta de a reglementa disputele ivite intre Agent si Furnizor cu referire la contractul de Agentie, cu exceptia cazului in care exista un acord care sa prevada contrariul.

Filialele bancilor din spatiul CCG

Guvernatorii Bancilor Centrale din spatiul CCG au convenit la cea de-a 25-a lor intalnire de la Riyadh din octombrie 1997, sa permita bancilor nationale din spatiul CCG sa-si deschida filiale in celelalte tari din acest spatiu cu respectarea urmatoarelor conditii principale:

* Capitalul de cel putin 100 de milioane USD;
* Banca sa fi functionat de cel putin 10 ani;
* Banca se supune cerintelor statului gazda referitoare la valoarea capitalului;
* Banca se supune inspectiei si supervizarii Bancii Centrale din statul gazda in conformitate cu regulile interne. Prevederile si clauzele sunt stabilite de asemenea de Banca Centrala a statului gazda.

Pagina Principala | Despre Qatar | Ambasada | Alegeri | Servicii consulare | Link-uri utile | Contact | Site Map

02.12.2009
0

Back to content | Back to main menu